Am încercat în ultima vreme câteva fețe chinezești lipicioase la FH, întrucât nu mă mulțumește modul în care mă descurc cu fețele euro/jap tari și nu-mi place deloc cu fețe moi la FH.
Am făcut o probă de două săptămâni cu Hurricane 3 Neo versiunea comercială, 39 grade, 2,2 mm grosime.
Fața este lipicioasă și tare, are un strat de adeziv pe burete din fabrică și trebuie atașată aplicând adeziv doar pe lemn. După această operațiune, cu fața aplicată pe Nittaku Acoustic, cu o Rakza 7 Soft 2,0 mm pe cealaltă parte, am dat câteva mingi la masă. H3 neo s-a dovedit o veritabilă față chinezească: tare, lentă la contre, control minim la capace, spin gârlă, control maxim la preluări și flip-uri, viteză bună la topspin. Diferența dintre viteza mică de tot (exagerat de mică) la loviturile fără spin sau lente și viteza mare la topspin, fără o zonă intermediară de viteză suficient de bine definită, face această față aproape imposibil de jucat pentru un jucător allround. Dacă ești agresiv continuu, deschizi jocul ofensiv și continui să te așezi și dai topspin din orice vine, atunci probabil că e bună – n-ai nevoie de lovituri intermediare, de viteză medie, aproape niciodată. Altfel…
Dai cu booster
Boosterul produs de companiile de tenis de masă este scump și pentru micile mele aventuri am ales să folosesc ulei de bebeluș, care se găsește la vreo 10 lei 200 ml. Am decopertat adezivul de pe față și am tratat fața cu booster timp de vreo 2 zile. Buretele Neo este dur și boosterul intră greu de tot. Am terminat operațiunea și am relipit fața.
Ce s-a schimbat? Viteza superioară mai mare, plaja de viteze medii a crescut, dar tot există o zonă în care dacă nu ești foarte hotărât, nu poți da o lovitură decentă. Oricum, nu este o față pentru joc drept, ci doar pentru topspin. Nu-mi dau seama cât de bună ar fi pentru un joc defensiv – poate că ar merge ok pe un lemn defensiv, elastic, dar dacă lemnul este mult mai mare, fața este grea și face o combinație care poate fi destul de greu de manevrat. Preluările pot fi acum mai dificil de făcut, dar, dacă îți alegi bine lovitura ofensivă, e greu să greșești. Spinul este în continuare foarte bun, dar acum participă și buretele puțin. Loviturile ofensive puternice anulează aproape orice spin avea mingea inițial, aplicând, în schimb, spinul dorit de jucătorul cu H3 Neo. În continuare aruncă mingea cam jos câteodată la capacul de FH, în funcție de viteza și spinul adversarului și necesită adaptare lungă la acest tip de comportament datorat, probabil, timpului relativ scurt pe care mingea îl petrece în contact cu fața la o lovitură pasivă.
Cam atât deocamdată… Voi încerca și H3 Neo Provincial, dacă îmi cade vreuna în mână. Până atunci, am revenit la Talent Spider King Super-Tacky, o față foarte reușită, după părerea mea. Dar despre asta voi povesti mai mult într-un post viitor.
by
1 Comment
Add a Comment