Galaxy Moon

Am primit fețele Galaxy Moon și am încercat-o pe cea neagră pe Yasaka Ma Lin Carbon, de pe care am scos Palio Biltz.
Prima impresie: buretele la nivel de Tenergy, topsheet-ul foarte departe. Fața este puțin lipicioasă, dar puțin de tot, cam cum era și Sun Pro. I-a cam trecut după prima sesiune. Ambalajul a fost retail, cu carton, în plastic vaccum-at. Conține și o folie de protecție lipicioasă.

La joc:
– jocul de mijloc este foarte bun și ușor de controlat
– topspinul în forță este ușor de executat, dar viteza este sub Tenergy. De remarcat că topsheet-ul nu cedează la presine mare – la retopspin.
– topspin din tăiată este destul de greu de executat, topsheet-ul nu e destul de elastic pentru a face spin ușor, nu e destul de lipicios să ridice singur mingea, iar buretele este destul de tare astfel încât să facă treaba grea.
– serviciu: aici a fost dezamăgirea maximă – trebuie să muncești greu să produci spin, că mingea nu stă în burete și nici pe topsheet
Asta a fost după prima sesiune și sunt hotărât să-i mai dau o șansă (adică să joc cu ea mai mult timp), dar:
1. întrucât consider că îi trebuie un lemn mai puternic, am pus Moon pe Galaxy T2 (despre care spunea cineva că după ce dai cu el, oricare lemn pare ca are simț mai bun – nu e chiar așa) și voi continua testele așa.
2. sesiunile în care voi folosi paleta s-ar putea să fie îndepărtate în timp, așa că revin cu detalii când voi mai avea timp.
3. în comparație cu Blitz, Moon mi se pare o alegere slabă. Blitz face mult mai mult spin, are un simț de speedglue pronunțat și parcă are o dinamică mai previzibilă.
4. este posibil să dureze ceva până se înmoaie cauciucul din topsheet și s-ar putea să reacționeze mai bine după 2 săptămâni.

Revin cu detalii.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrFacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrby feather

2 Comments

Add a Comment
  1. Salut Cristi ,
    Ai cantarit Galaxy Moon cate grame are decupata si ce culoare ai luat?
    Am citit undeva ca sunt probleme cu cele de culoare neagra.
    O zi placuta!
    Dan

    1. Nu am cantarit Moon. E mai usoara ca Tenergy 05. Am si rosu si negru. Negru face ceva mai putin spin, dar nu are vreo alta problema. In orice caz, nu joc cu ele, sunt prea departe de Tenergy la elasticitatea topsheet-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.