Galaxy Sun si Palio Blit’z

Am primit fețele abia pe 19 ianuarie – 6 zile la Oficiul Poștal 3 București. Dacă următorul colet din China are aceeași soartă, le fac reclamație.

Galaxy Sun a fost împachetată doar cu o folie din plastic, fără a fi sigilată și avea un cartonaș cu instrucțiuni de dezlipire de pe lemn. Mai scria acolo că este foarte fragilă. Am lipit fețele pe Kokutaku Cremrtop, cu Blitz pe BH.

Am scris o ditamai recenzia în engleză pentru cei de la Eacheng.net, dar mi-e lene s-o traduc sau s-o scriu în română, așa că scriu pe scurt cele constatate până acum:

  • burete tare, poros, dar cu porii mai mici ca la Tenergy, mingea sare din SUN, dar nu extrem de tare.
  • aruncare este mai jos ca la Tenergy, dar tot înaltă – high-throw; a fost putțin de tot tacky, dar i-a trecut repede
  • foarte bună la jocul de mijloc, cu posibilitate excelentă de a crea spin cu ușurință
  • foarte bună la servicii, spin mare, minge merge peste fileu scurt și jos
  • bună la topspin, se simte din ce în ce mai bine pe măsură ce lovești; siguranța loviturii este mare; nu deranjează adversarul ca spinul din Tenergy, dar este foarte eficientă.
  • foarte bună și exactă la capace, contre și smash-uri – mingea pleacă exact pe direcția loviturii, cu viteză mare
  • este ușor să ridici o minge tăiată, parcă e mai ușor să dai o minge liftată joasă decât cu Tenergy, cu care e ușor să ridici mingea, dar este posibil să o ridici prea mult
  • din cauză că se simte tare, fața este potrivită mai ales pentru FH și mai puțin pentru BH
  • simțul de lipit cu speed-glue este foarte mic, dar nu incomodează cu nimic
  • cred că este rezistentă, întrucât am luat bucățile rămase de la tăiere și le-am tras până s-au rupt: am rupt întâi buretele care nu s-a rupt ușor, dar am avut nevoie de forță mare să rup topsheet-ul.

Concluzie: face treabă bună, cam 70% din Tenergy 25, cu care se aseamănă. Ce o face foarte atractivă este prețul de aproximativ 21 USD cu trasnport cu tot pentru varianta standard și aproximativ 30 USD pentru varianta PRO. Din câte am auzit, diferența între cele două variante constă în tackiness (PRO este tacky). Totuși, Sun care a ajuns la mine este PRO și după ce l-am șters de două ori a devenit foarte „europeană”.

Palio Blit’z a avut ambalaj retail cu carton și folie de plastic. Topsheet-ul era acoperit cu o foaie de hârtie.

Câteva chestii despre Blit’z:

  • fața este Tensor, fabricată  de ESN în Germania
  • burete alb, poros, topsheet non-tacky
  • foarte asemănătoare cu Yasaka Rakza 7, deși un coleg spune că Rakza 7 sare mai tare. Eu cred ca e din cauza lemnului meu mai lent, pentru ca mingea sare tare din Blit’z, mult mai tare ca din SUN
  • spin foarte bun la topspin și joc de mijloc, high-throw
  • foarte bună pentru rever pentru că aruncă destul de tare și poți să dai mingi decisive cu efort ceva mai mic decât cu alte fețe
  • serviciile cu BH sunt cu efect mare, dar trebuie să ai mâna exersată pentru servicii scurte
  • trebuie să fii rapid la preluări și să iei mingea foarte repede după săritură, altfel poți să o returnezi lungă și riști să înceapă adversarul atacul
  • simț de speed-glue foarte bun, fața se simte mai moale ca Galaxy SUN 38 deg.
  • este destul de rezistentă, mai ales dacă este folosită la BH, unde doar Kreanga și colegul meu Vali mai au lovituri cu care se pot sparge fețele 🙂

Concluzie: o față bună pentru BH, rapidă, spinoasă, rezistentă, simț de speed-glue încorporat (Tensor)

Concluzia generală:

O paletă făcută cu fețele de mai sus oferă o performanță și o rezistență în timp foarte bune, dar nu de top. Totuși, la un preț de vreo 60 USD fețele, cred că fac ușor concurență celor de la Yasaka sau Butterfly, mai ales printre amatori, care au nevoie de control mai mult decât de viteză.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrFacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrby feather

2 Comments

Add a Comment
  1. Cu respect. O intrebare . De unde ai cumparat Paio BLitz. Da-mi si mie adresa. Multumesc. Numarul meu de tel este 0767 751 550. Multumesc

    1. Am luat-o de la ttnpp.com. Au si la eacheng.net, dar e mai scump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.