Zilele astea am fost într-o alergare continuă sau, cel puțin, așa am avut impresia. Trezirea la 7 dimineața nu e pentru mine – se pare că, până la urmă, sunt pasăre de noapte.
În concluzie, deși am făcut o groază de lucruri, puține au avut finalitate, așa că simt o lipsă de satisfacție a lucrului împlinit. N-am mutat posturile Emiliei, n-am terminat cuierul din hol, n-am prins în perete placa pentru patuțul Sarei, n-am terminat de lăcuit plăcile pentru barul de la bucătărie, n-am făcut plățile firmei.
Ce am făcut, totuși? L-am înmatriculat pe Alexandru Ștefan, proaspătul membru al familiei. La starea civilă m-am întâlnit cu o fostă colegă de școală generală (ea lucrează acolo) și n-am recunoscut-o – probabil din cauză că ea s-a schimbat prea puțin de atunci.
Mă doare capul destul de tare (îmi răsună în urechi „îngrozitooooor!!”, dar nu e așa). Azi încerc să termin chestiile neterminate, poate-poate scap de „I can’t get no satisfaction”.
Emi nu vine azi acasă 🙁 – poate mâine.
by 