LKT Black Coffee

20140714-101252-36772879.jpgLKT Black Coffee este o replică a firmei chinezești RITC care produce și marca 729 alături de LKT (sau KTL mai nou) la lemnul Stiga Ebenholz VII. Lemnele Stiga sunt foarte populare în China, foarte mulți jucători profesioniști folosindu-le (chiar în echipa națională), însă sunt convins că nu mulți dintre jucătorii amatori chinezi pot să-și permită prețurile Stiga, chiar dacă sunt, poate, adaptate la piața de acolo.

Caracteristici

LKT Black Coffee este construit din șapte straturi de lemn, cu suprafața care pare din abanos, ca cea a Ebenholz VII, însă nu sunt foarte convins (textura pare puțin diferită). De altfel, și grosimea și esențele folosite sunt cu siguranță diferite. Totuși, LKT Black Coffee are ceva ce nu am găsit la nici un alt lemn din aceeași categorie de preț: nu se simte super-ieftin.

Simțul este foarte plăcut, nu se compară cu lemnele clone produse de HRT sau alte firme, mânerul nu pare să fie gol în totalitate. Lemnul nu vibrează, este rapid la prima vedere, viteza comparabilă cu Clipper Wood, dar simțul nu este la fel de soft, însă nici chiar așa de dur ca EB 7.

Finisajul este bun, comparabil cu cel al lemnelor Stiga, poate chiar mai bun, însă este nevoie de puțină șlefuire lângă mâner. Mânerul pare enorm de mare, dar nimic ce nu se poate rezolva cu șmirghel.

Capul paletei pare mai mare decât cel al unui TBS, de exemplu, dar cred că și aici se poate rezolva cu ceva șmirghel. Probabil că suprafața ar trebui să fie lăcuită din fabrică, însă eu zic că mai bine să aplici un strat bun de lac, întrucât se exfoliază mici așchii după prima lipitură.

Un lemn mai greu care are un mâner mare și capul mai mare poate fi adus la dimensiuni acceptabile cu minim efort și puțină rabdare și nu pare nimic ieșit din comun în cazul în care luăm în considerare prețul de aproximativ 100 de lei.

Servicii și preluări

Lemnul este destul de rigid, dar nu ca unul cu compozit. Mingea are timp destul de contact cu paleta (cu fețe tari – Tenergy 05 și Rakza 9), iar serviciile au mult spin. Mânerul gros (parcă mai gros ca Stiga Legend) limitează posibilitățile de servicii foarte mascate sau cu unghiuri ciudate, însă permite foarte ușor schimbarea prizei la cea de joc. Practic, poți să dai un serviciu mai simplu, însă cu efect mare, să anticipezi răspunsul adversarului și să fii gata mai repede pentru lovitura următoare.

La preluări nu am întâmpinat nici o problemă, mingea nu sare extrem de tare dacă impactul nu este puternic. Flip-urile și preluările scurte sunt ușor de făcut, iar topspinul de deschidere este surprinzător de ușor de executat. Lemnul participă la spin și mingea este aruncată destul de sus pentru a putea ridica și cele mai tăiate mingi.

Lovituri drepte

Lemnul este suficient de rigid pentru a permite lovituri drepte de calitate. Smash-urile sunt specialitatea casei, iar viteza este fantastică – mingea pleacă din paletă cu viteză de laser. Capacele pot fi direcționate cu ușurință și se poate varia foarte ușor viteza: poți pune capace rapide, apăsate, stopate, șterse, tăiate – totul foarte ușor, atât cu FH, cât și cu BH.

Topspin și re-topspin

Mânerul extrem de gros facilitează loviturile de FH, topspin-urile moi sau în forță fiind cele mai bune lovituri pe care le poți da cu acest lemn. Dimpotrivă, pentru loviturile de BH nu este chiar cea mai bună alegere – grosimea mânerului intervine din nou: poți da foarte bine topspin cu BH, poți direcționa mingea aproape unde vrei, dar unele lovituri sunt mai dificile ca de obicei – topspin cu mult spin în linie, de exemplu.

Re-topspinul este foarte ușor de dat, odată ce te-ai obișnuit cu unghiul bun, mingea merge pe masă ca legată cu ață. Viteză, control, direcție – totul este foarte ușor de reglat. Eu nu dau re-topspin cu BH prea des, dar lovitura merge foarte bine, este suficient de puternică (în ciuda faptului că eu nu generez prea multă putere cu BH de la distanță).

Viteza la re-topspin este foarte bună, îți permite să joci și de la distanță de masă, nu rămâi fără „benzină”.

Joc defensiv

M-am gândit că poate este bine să zic câteva cuvinte și despre capacitatea de a juca defensiv cu materialele pe care le testez.

Ei bine, cu LKT Black Coffee cel mai bun joc defensiv este cel de …atac. Sigur, poți să pui pe masă câteva mingi lobate sau chiar și tăiate, dacă ești în dificultate, dar cu siguranță nu este punctul lui forte. Apoi, dacă este vorba de loburi, totul ține, probabil de simțul jucătorului și mai puțin de lemn, însă controlul cu LKT Black Coffee, deși bun, nu este extraordinar la astfel de lovituri.

Concluzii

LKT Black Coffee are, probabil, cel mai bun nume de lemn de paletă! Lăsând gluma la o parte (deși este adevărat!), lemnul este absolut fantastic pentru prețul său. Calitatea oferită este foarte bună, iar simțul (care nu include și vibrația ciudată specifică lemnelor chinezești) este foarte bun și plăcut.

Probabil că asemănarea cu lemnele Stiga este mai mare la capitolul personalizare, LKT Black Coffee aproape că te obligă să-l șlefuiești.

Pro

– preț foarte bun
– calitate bună, finisaje decente, lemnul arată foarte bine
– viteză foarte bună
– nu este chiar o clonă a EB 7, este un produs de sine stătător

Con

– necesită lăcuire, altfel se exfoliază
– mânerul este chiar mai mare ca Stiga Legend
– capul paletei mai mare poate face paleta grea

P.S. Am primit lemnul LKT Black Coffee de la Vlad de la www.ttmall.eu.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrFacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrby feather
Updated: 14 iulie 2014 — 16:23

2 Comments

Add a Comment
  1. Salut Cristi,

    Foarte buna descriere a lemnului. Eu caut acum sa imi iau pt prima data o paleta ce nu e preasamblata si m-am gandit la acest lemn (imi place si cum arata, sincer) impreuna cu DHS NEO Hurricane 2 pt partea neagra si DHS NEO Hurricane 3 pt partea rosie, ar iesi cam 300RON.

    Eu joc sa zicem ocazional (max o data pe sapt, poate mai des vara) si la campionate in firma 😀 Pentru o fata joc binisor, am un spin bun pe BH si pe FH am speed. Cu controlul nu stau tot timpul excelent, asa ca m-ar ajuta ca paleta sa ofere asta.

    Ce zici, pare o alegere potrivita sau sa ma indrept catre altceva in jur de suma respectiva?

    1. Cred ca va fi o paleta care te va ajuta la spin si control, dar va fi foarte grea. Lemnul nu e printre cele usoare, iar fetele sunt grele. In plus, fetele chinezesti sunt diferite de cele europene. Nu arunca mingea (nu sunt repulsive) – trebuie sa lovesti activ de fiecare data. Cand vrei sa faci punctul, va trebui sa dai inca mai tare.
      Poti incerca una chinezeasca la FH, dar iti recomand sa pui o fata europeana la BH, altfel vei avea o paleta grea, care este greu de controlat deasupra mesei, daca un ai mana puternica.
      La urma, mentionez ca, daca nu ai mai jucat cu fete chinezesti, si esti obisnuita cu fete europene, vei constata ca cele chinezesti te „obliga” sa joci in alt stil, mai agresiv, cu un consum mai mare de energie. Daca asta nu te sperie, atunci ia mai bine la BH o fata NEO Hurricane 3-50, mai moale, cu control mai bun (dar mai lenta) – poate face si paleta mai usoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.