Avalox P500 și Avalox BT 777

avalox_avallo_avxÎn ultima vreme am schimbat câteva lemne, dar am păstrat aceleași fețe pentru paleta mea principală. După ce am avut o vreme relativ scurtă Joola Fever, care mi-a plăcut mult, dar simțeam că-mi lipsește ceva (probabil că era puțin cam lent de la distanță de masă), am avut Timo Boll Spirit, care nu cred că are nevoie de vreo prezentare și, după ce am constatat că nu-l pot stăpâni fără antrenament, m-am orientat din nou spre un lemn fără materiale compozite. Mi-a căzut pe mână, printr-un concurs de împrejurări, un lemn Avalox P500, cu mâner drept, apoi, un BT 777, cu mâner FL.

Despre Avalox știam puține lucruri și am încercat să mă documentez. Lemnele sunt produse în Suedia, după rețetele vechi ale Stiga și păstrează simțul plăcut oferit de acestea. Deși lemnele meu sunt proaspete, trebuie să menționez că Avalox a produs lemne cu care jucătorii chinezi au ajuns campioni mondiali – Kong Linghui în 1995 (P500), Wang Tao, Liu Guoliang (P 700).

Există și suspiciuni că ar fi comercializate lemne false, produse în China, la prețuri doar puțin mai mici decât cele ale celor originale și că unii distribuitori ar putea chiar să nu știe că vând falsuri. Pentru a fi sigur că iei un lemn Avalox original ar fi bine să-l cumperi de la un distribuitor oficial (lista este pe site-ul lor).

Structură

Primul lucru de menționat este simțul extraordinar al acestor lemne. Deși sunt construite diferit, P500 este cu 5 straturi de lemn, iar BT 777 are 7 straturi de lemn, grosimea lor este comparabilă, simțul similar, doar viteza diferă – BT 777 este mai rapid.

P500 este construit după o rețetă clasică (koto-spruce-ayous-spruce-koto) și are o mică vibrație de feedback, care nu numai că nu deranjează, dar eu o asociez controlului. Îmi permite să știu exact cu care parte a paletei am lovit mingea și îmi dă timp să-mi ajustez mișcarea inițială pentru a aduce mingea pe masă. Viteza lemnului este OFF- și, jucând cu el, m-a împins să fac un joc ca al unui jucător suedez din anii ’90 (păstrând proporțiile) – control lângă masă și topspinuri cu mult spin și viteză când mi-am pregătit mingea corect. Construcția este similară cu a altor lemne considerate foarte bune: DHS Hurricane King, DHS Hurricane Hao, Nittaku Runlox 5, Stiga Offensive Classic (modelul vechi, cu koto la suprafață) etc.

BT 777 este construit după o altă rețetă clasică, de data aceasta cu 7 straturi: limba-ayous-ayous-ayous-ayous-ayous-limba. Straturile de ayous nu sunt colorate ca la Stiga Clipper, dar lemnul are aceeași construcție. Diferența constă în grosimea totală a lemnului, care este mai subțire decât Clipperul modern – aproximativ 6-6,2 mm total față de 6,8 mm. Din câte am citit, rețeta este cea a Clipperului vechi, cu scris negru, care nu se mai găsește acum, dar care era foarte apreciat de jucători. Clipperul modern este mai rapid, mai rigid, oferă putere mai mare și are control mai mic, însă este, cel puțin pentru jucătorii profesioniști, mult mai potrivit pentru jocul fără speedglue și cu mingea de 40 mm. Dintre lemnele cu aceeași construcție aș menționa: Yasaka Overdrive, Donic Persson 7. Ar mai fi Stiga Clipper. Yasaka Max Wood, Nittaku Adelie, dar acestea sunt mai groase și mai rapide, cum am mai spus.

Avalox P500

P500

P500

Lemnul mi-a plăcut de la prima probă, cu Tenergy 05 max și Victas Limber max. Viteză bună, control foarte bun, simț extraordinar, mâner plăcut, dar fiind ST, nu a fost exact ce căutam. Am trecut, însă, ușor peste acest amănunt.

Joc scurt și servicii

Suprafața de koto îmi place cel mai mult dintre toate esențele pe care le-am încercat până acum. Hinoki este soft, dar mi se pare prea soft, limba este soft, de asemenea puțin prea moale, nuc este puțin prea dur, anigre este foarte aproape de koto. Sigur, contează foarte mult și ce strat este dedesubt – în cazul lui P 500 a contat foarte mult stratul moale de spruce de sub el, care a făcut ca simțul dur de koto să fie compensat de acesta.

Traducerea paragrafului de mai sus în termenii jocului ar fi următoarea: lemnul produce spin foarte bun la serviciu cu mare ușurință. Mingea stă în paletă exact cât e nevoie, nu dă senzația că nu mai pleacă (prea soft), dar nici că pleacă prea repede (prea rigid). La preluare, poți da mingea atât de scurt, încât să-ți surprinzi adversarul. Preluările ofensive (flip) merg extraordinar de bine, cel puțin pentru mine. Mânerul ST, deși nu-mi place foarte mult, te ajută să direcționezi mingea ușor și să-i faci adversarului viața grea.

Lovituri drepte

Lemnul este flexibil, dar nu extrem, așa că loviturile drepte sunt foarte ușor de executat, ba chiar te invită să dai drept câteodată. M-am trezit într-un meci lovind mingea drept într-un moment în care, cu altă paletă aș fi căutat să dau un retopspin. Singurul neajuns este faptul că viteza maximă este OFF-, după socoteala mea, deși producătorul îl cataloghează OFF. Lemnul nu e lent, este mai rapid ca Primorac OFF-, dar viteza sa este spre partea de jos a zonei OFF. În acest context, trebuie să menționez că smash-urile necesită efort, altfel vei primi mingea înapoi pe masă fără prea mare chin din partea adversarului.

Capacele sunt un vis – pui mingea pe masă cu precizie chirurgicală și poți să variezi puterea și direcția loviturii „din mers”. Controlul este fantastic și paleta te invită să-ți folosești imaginația pentru a lovi mingea în moduri variate, să-ți surprinzi adversarul.

Topspin si retopspin

Jocul de topspin a fost o plăcere deosebită cu acest lemn, pe ambele părți. Câteodată, la un topspin din apropierea mesei, mingea pare să aibă o traiectorie prea lungă, apoi coboară brusc în masă, pe linia albă și adversarul se uită surprins după ea. Poți să dai primul topspin din tăiat cum vrei – cu mult spin, fără spin – paleta ridică mingea ușor și din apropierea mesei este ușor să faci punctul. Dacă te îndepărtezi, la semi-distanță are putere suficientă. Efectul de catapultă este superb și nu simți că te lasă baltă. Totuși, mi-ar fi plăcut să fie puțin mai rapid, deși cu construcția cu 5 straturi, este puțin probabil să fie posibil. Dacă lemnul ar fi fost mai gros, ar fi pierdut simțul extraordinar și echilibrul între jocul pasiv și de atac.

Chiar dacă ajungi foarte departe de masă, poți da retururi periculoase, însă trebuie să faci efort – Avalox P500 nu e lansator de rachete.

Concluzie

Un lemn cu un simț extraordinar, care este construit pentru un joc allround-ofensiv, foarte bun lângă masă și la semi-distanță și puțin cam lent de la distanță mare. Din fericire, pentru jucătorii amatori, jocul de la distanță mare de masă este greu de practicat, întrucât terenul este, în general, limitat la câțiva metri (aproximativ 3) în spatele mesei.

Pro:

– simț foarte bun, vibrație minimă
– echilibru perfect între elasticitate și rigiditate
– viteză suficientă până la un anumit nivel de joc
– preț de achiziție bun

Contra:

– mi-ar fi plăcut să fie puțin mai rapid, mai ales de la distanță de masă – nu e un lemn pentru leneși

 

Avalox BT 777

BT 777

BT 777

Am pus perechea de fețe de rezervă pe BT 777 și am jucat vreo două antrenamente cu el. Mi-a plăcut simțul acestui lemn, foarte aproape de cel al lui P500, care mi se pare perfect (pentru mine, desigur). Probabil că procesul de lipire a straturilor este asemănător, întrucât m-am simțit ca acasă de prima dată cu el. Din nefericire, fața Tenergy 05 pe care am avut-o a fost puțin cam uzată și, din această cauză, am avut impresia că lemnul aruncă mingea mult mai jos decât în realitate. Da, mingea are o traiectorie mai lungă decât cu P 500, dar unghiul nu este mai jos, este similar. Am făcut această constatare după ce mi-am mutat fețele de pe paleta principală pe BT 777.

Mânerul FL este plăcut, poate doar puțin mai subțire decât aș fi preferat eu, mai ales în partea de sus. Am observat că mulți producători de lemne (Stiga, Adidas, Joola, Nittaku) oferă mânerele FL în două variante: FL-narrow și FL-large. BT 777 are un mâner care ar putea fi catalogat drept FL-narrow (Stiga Master, nu Legend). Rămân la părerea că Joola Rossi Force are cel mai plăcut mâner FL pe care l-am încercat până acum.

Joc scurt și servicii

Paleta mi s-a părut a fi mai grea spre vârf, în comparație cu aceleași fețe pe P500, necesitând un ușor efort suplimentar pentru efect la servicii. Totuși, a compensat foarte bine la ușurința schimbării de priză de la cea de serviciu la cea de joc. Nu am simțit diferențe notabile în spin la serviciu, însă m-a surprins fapul că, deși am simțit potențialul de viteză mai mare la lovituri, am făcut preluările cu același control ca și cu cealaltă combinație încă de la prima lovitură. Controlul este fantastic la jocul scurt, în pofida vitezei mai mari. Mă așteptam ca paleta să fie mai rapidă și mai greu de controlat, însă nu a fost cazul.

Lovituri drepte

Lemnul are o ușoară vibrație când faci contactul cu mingea în zona din apropierea mânerului, dar, ciudat, nu și când lovești pe vârful paletei. Drept urmare, nu am avut aceeași plăcere să pun capace cu această paletă, dar eficiența lor a fost fără îndoială la același nivel cu P500, controlul fiind foarte bun și de această dată. Singura mențiune este că trebuie să ții paleta puțin mai închisă pentru a duce mingea pe masă.

Lemnul se simte mai rigid dacă dai drept mai tare și este foarte bun la smash-uri, puternic – este greu să greșești. Smash-ul nu-mi place prea mult, dar este eficient câteodată, cu siguranță.

Topspin și retopspin

Aici ești în zona de confort cu această paletă. Poți să dai topspin cu ea cum te taie capul – mingea merge mereu pe masă. Poate că nu coboară așa abrupt ca din P 500, dar poți sa joci topspin și retopspin cu ea până cazi de oboseală. Puterea este foarte bună, poți simți cum lemnul participă la lovitură, mai ales dacă o lovești corect, cu vârful paletei. De la distanță de masă este rapidă, poți să faci punctul fără probleme, nu-ți lipsește controlul – e super! Singura chestie care mi-a lipsit a fost o față mai tare la BH, însă fără antrenament suficient (nu prea mai am timp ca înainte) îmi e greu să controlez o față tare la BH.

Concluzie

BT 777 este un lemn din gama OFF cu un simț plăcut, foarte bun pentru jocul de la distanță medie de masă, fără a fi prea lipsit de control lângă masă și fără a fi lipsit de putere la distanță mai mare. Pus lângă lemnul Yaska Overdrive, pare identic. Cu siguranță este fabricat pe aceeași linie de producție. Grosimea straturilor, forma mânerului – probabil că, dacă nu e exact același lemn, este cât se poate de apropiat. Și prețul este comparabil.

A, și mai e ceva: am menționat Korbel SK 7? Este destul de asemănător. Poate că SK7 este mai rigid, dar nu foarte mult. BT 777 este o alternativă bună, la un preț mai mic.

Pro:

– viteză OFF bună, control bun, simț plăcut
– nu te lasă la greu (la distanță de masă)
– are exact ce-i lipsește lui P500 – o treaptă de viteză în plus. Construcția cu 7 straturi face diferența.

Contra:

– mânerul FL este cam subțire pentru mine

 

P.S. Avalox produce lemne de calitate foarte bună. Sper să-mi cadă pe mână și alte lemne produse de ei.

Din păcate, am probat și vreo două fețe produse de ei, dar acestea, deși produse în Japonia, sunt ușor depășite calitativ de vârfurile de gamă actuale ale producătorilor de echipamente de tenis de masă. Nu sunt sigur că voi face un review pentru ele.

Notă copyright: imaginile au fost culese din Internet folosind Google search și drepturile asupra lor aparțin celor care le-au produs.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrFacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrby feather
Updated: 5 iunie 2014 — 12:49

5 Comments

Add a Comment
  1. seeking old avalox p500 ST FOR OLD CLIPPER ALSER

    1. Sorry, the P500 I reviewed is the new version.
      My blade is (as of 2016) around 3 years old.

  2. Va rog sa-mi spuneti si mie despre xiom stradivarius . va multumesc!

    1. Nu stiu prea multe despre Stradivarius. Este rapid, rigid, mai rigid că TBS sau TB ALC, cred că e si mai rapid.
      Calitatea lemnului este foarte buna, dar este un lemn greu de stăpânit. Controlul este mai mic decât al lui TBS. Cred că grosimea stratului central îl face mai dificil de controlat.
      Probabil că merge bine cu fețe ceva mai moi, de 42 grade si chiar mai moi sau Tenergy FX.

  3. va rog sa-mi spuneti si mie ceva despre xiom strardivarius. va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.