Lemne Victas FireFall AC și SC

KGCLx7A trecut aproape un an de când nu am mai scris pe blog și asta mai ales din cauza problemei mele de la genunchiul stâng, care nu mi-a permis să mai joc cu așa entuziasm și atât de des cum mi-am dorit. Rărind antrenamentele, am pierdut din viteza pe care o aveam în anii trecuți și mi-am modificat stilul de joc într-unul mai allround, nemaifiind capabil să ajung în poziție de atac de fiecare dată.

Deși a trecut ceva vreme de când am testat lemnele din acest articol, articolul este scris în baza notițelor făcute la momentul utilizării (cam în primăvară).

Structură

Lemnele sunt construite cu fibră din Aramid-Carbon sau Silver-Carbon pentru SC, cu materialul compozit aflat lângă centru, în stilul Innerforce, rapid, producătorul zice Off+, eu zic Off, dar dacă scala este până la Off++, atunci Off+ este real. Lemnele sunt mai rapide decât pot eu stăpâni lângă masă și aceeași părere au avut-o și alti jucători mai avansați ca mine.
Simțul este soft, dar lemnul este stabil, cu o mică elasticitate, care îl face să participe la spin. FireFall AC este un competitor direct pentru Butterfly Innerforce ALC, iar FireFall SC țintește, probabil, clienții lui Innerforce ZLC.
SC este asemănător cu ZLC, dar nu este chiar așa de rigid ca TB ZLC și nici așa elastic ca Innerforce ZLC. FireFall AC este puțin mai rapid ca SC, însă diferența de viteză se traduce printr-o ușoară creștere a controlului lângă masă.
Sweetspot-ul este mediu, cam 2,5 cm lângă margine fiind limita de la care lemnul devine lent brusc.
Grosimea lamei este destul de mică, în jur de 5,7 mm.
Am jucat cu Tenergy 05 la FH și cu Rakza 9 la BH, ambele grosime max.

Jocul scurt

Cum ziceam, este prea rapid lângă masă, făcând preluările dificile de multe ori. Trebuie să joci mereu atent și marja de eroare este mică. Daca nu ajungi la timp la minge este greu sa returnezi fără a pune adversarul în avantaj.

Flip-ul de FH merge foarte bine cu ambele lemne, la fel și banana flick cu BH.
Am putut face preluări scurte dacă am ajuns la timp la minge, chiar foarte scurte, însă dacă am ratat momentul, am fost în dificultate.

Servicii

Trebuie să exersezi puțin seviciul, întrucât mingea poate ajunge cu ușurință să treacă de marginea mesei și adversarul o poate ataca. Spinul produs este suficient, nu mi s-a părut că aș face vreun efort deosebit pentru a trimite o minge cu efect.

Lovituri drepte

Contrele merg foarte bine, lemnul fiind foarte stabil, aproape fără vibrație. Ai mereu siguranța că mingea merge pe direcția pe care o trimiți, dar, la smash-uri, puterea nu este foarte mare. Trebuie să muncești puțin să obții ceea ce dorești, ca și cu un lemn subțire, fără compozit.
Capacele merg și ele foarte bine, dar faptul că lemnul aruncă mingea cam tare face câteodată dificilă păstrarea mingii pe masă, mai ales dacă topspin-ul primit are foarte mult spin. Dacă vrei să pui capac în linie, lucrurile pot deveni destul de complicate.

Topspin

Lemnul aruncă mingea puțin mai jos decât m-am asteptat, datorită compozitului. După ce m-am obișnuit cu unghiul corect, tospinul de FH a plecat cu o viteză similară cu cea a TBS, cu care l-am putut compara. Cu FireFall AC traiectoria a fost mai lungă și viteza mai mare față de FireFall SC, însă diferențele sunt absolut neglijabile.
Primul topspin este mai ușor de executat cu SC, care pare puțin mai elastic, până la un punct la care începe să se simtă materialul compozit.

Re-topspinul este o lovitură care merge perfect cu aceste lemne. Dacă intri într-un asemenea schimb poți să trimiți o minge câștigătoare de la orice distanță de masă.

Concluzii

Victas Fire Fall AC și SC sunt lemne foarte bune, cu o structură asemănătoare cu seria Innerforce de la Butterfly, cu viteză mai mare la impact slab, dar viteza maximă puțin mai mică.
Calitatea lemnulelor este fără cusur. Mânerele sunt foarte plăcute, atât FL, cât și ST. Prețul este și el foarte bun, aproape la jumătate față de Innerforce.
Diferența cel mai ușor de văzut între FireFall AC și SC este sunetul (și, implicit, simțul) mai înfundat al lui AC față de SC, care are un sunet mai ascuțit.

Din aceea;i serie mai fac parte modelele FireFall FC (fleece carbon – probabil similar cu soft-carbon), LC (line carbon – probabil echivalent cu ULC de la Butterfly), VC (V carbon – nu stiu vreun echivalent).

 

P.S. Din păcate, nu mai am pozele acestor lemne, cele pe care le vedeți sunt doar pentru exemplificare.

Later EDIT: hai că mi-am pierdut „mâna” la articole. Am uitat să specific faptul că deși au un simț soft, lemnele au suprafața din koto, similar cu TBS, nu cu seria Innerforce.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrFacebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrby feather

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.