Am jucat aseară cu Omega IV Asia max pe BTY Petr Korbel. Foarte tare fața asta și nu mă refer aici la duritatea buretelui. Habar n-am cum este versiunea PRO sau Europe (probabil PRO se simte mai dură și aruncă mai încet și Europe este moale).
Combinația mi-a plăcut mult, fața este tare, dar topsheet-ul este foarte elastic. Rezultă o combinație cu care poți face aproape orice: flip-uri, topspin, topspin de pe masă etc. Fața nu se plafonează la topspin-ul în forță, dar, datorită topsheet-ului moale, traiectoria mingii este curbată. Mingea coboară spre masă brusc la topspin, după ce în prima parte a drumului a avut o traiectorie lungă.
Fața este bună la smash-uri; mingea lovită drept pleacă exact în direcția în care îi spune paleta; viteza este mare, deși lemnul era numai OFF.
Am mai jucat cu Xiom Vega Pro și Europe și voi încerca să le compar puțin:
Viteză: Omega IV Asia> Vega Pro > Vega Europe. Vega Europe este mai moale, deci are un efect de catapultă. Pe un lemn rigid și rapid (Photino, de ex.) mingea va sări tare, chiar dacă intenția jucătorului este să dea încet. În schimb, la distanță, viteza nu mai este chiar așa mare, întrucât buretele se plafonează => mingea cade mai repede pe masă. Vega Pro, cu buretele tare, este mai liniară: dai moale – mingea moare pe masă; dai tare – mingea merge tare. Totuși, este departe de energia pe care o are Tenergy.
Spin: Vega Pro > Omega IV Asia >Vega Europe. Unghiul lui Omega IV este mediu-înalt. Probabil că este comparabilă cu Tenergy 64. Face mai mult spin decât Tenergy 05 FX, care, la rândul ei, face mai mult spin decât Vega Europe.
Control: aici, lucrurile sunt subiective. Dacă ai o mână sigură și o bună poziționare la masă, controlezi ușor orice față. Dacă ești în cealaltă extremă, probabil că nu există paletă să te mulțumească. Acum: Vega Europe > Omega IV Asia > Vega Pro. Am pus Vega Europe prima pentru că probabil te iartă mai mult la greșeli, dar personal găsesc Omega IV Asia mai plăcută. Îmi permite și lovituri mai complexe (mă rog, atât cât pot eu să duc).
Spin la servicii: foarte bun, am dat servicii mai „spinoase” decât cu alte fețe.
Greutate: este relativ ușoară, comparabilă cu Boost TX, mai ușoară decât Tenergy sau Vega Pro, mai grea ca Vega Europe sau Boost TC.
Concluzie: îmi place fața, pot să joc multe lovituri cum vreau eu cu ea, mă iartă la greșeli suficient de mult, are putere de lângă masă și de la distanță medie-mare de masă.
PRO: relativ ușoară, spin foarte bun, viteză foarte bună, control foarte bun, efect de speedglue încorporat foarte bun, răspuns liniar la puterea loviturii.
CON: sensibilă la condens (destul de rău, abia poți ține paleta în mână la serviciu pendullum, dacă o apuci de față), cred că este și destul de sensibilă, datorită elasticității topsheet-ului (mai bine nu dați cu ea de masă).
buna ziua. ma intereseaza ce pret are o fata Xiom Omega 79-003. joc cu Tenergy pe ambele fete dar sunt tentata sa incerc si Xiom. Multumesc.
Fetele Xiom se pot cumpara de aici.
Te inoportunez si eu cu acest comment tardiv, dar n-am vazut om mai obsedat de tenis de masa. Din cauza postului tau (si alte cateva de pe „comunitatea pasionatilor de tenis de masa”) mi-am luat prin aprilie 2 fete Xiom omega IV euro de la Dl. Gelu, puse pe un lemn usor cu control mare- xiom acro (500lei tot set-up-ul). Paleta rezultata e foarte buna, la inceput mi s-a parut grea spre varf, din cauza lemnului foarte usor, dar m-am obisnuit.
Paleta anterioara a fost joola toata; lemn carbon si fete energy x-tra, o mai am e ca si noua, dar imi place mult mai mult xiomul, totusi as face un experiment as pune pe joola carbon (lemn rapid) fetele xiom omega, ce zici?
PS1 Nu inteleg de ce Mihaela vrea xiom, Tenergy este fata cea mai tare de pe fata Pamantului, probabil curiozitatea.
PS2 Blog de tenis de masa mai rar, nu-l intrerupe, poate ne intalnim pe la vreun turneu Amatur pe la mare de unde sunt eu, succes Grasomega,!
Daca o sa pui Omega IV Euro pe Joola Carbon, o sa ai o paleta rapida si cu control relativ mic.
Tenergy este cea mai tare fata, dar probabil ca e interesant sa-ti iei cam o pereche de fete Xiom cu banii de un Tenergy, mai ales daca esti amator. Daca ai fi profesionist, poate sponsorizat, nu ti-ar pasa oricum, ca ti-ar da sponsorul echipament si ai juca doar cu Tenergy.
Merci de urari. N-am mai avut mult timp s ascriu pe blog, dar incerc zilele astea sa pun cate ceva despre niste materiale pe care le-am incercat in ultima vreme.
Un alt blog interesant de tenis de masa este spinmantra.com si face review-uri si la echipamente Xiom.
Buna ziua.
As avea si eu o intrebare. Joc cu un lemn TB Spirit, cu fete Yasaka Mark V HPS soft.
Ce avantaje si dezavantaje ar avea un lemn Xiom Strato cu fete Xiom Omega Euro, fata de cel folosit pana acum? In ce sens s-ar schimba jocul? In general joc la o distanta medie de masa, in nici intr-un caz departe.. In ce sens s-ar schimba viteza si controlul?
Daca poate sa ma indrume cineva… va multumesc .
TBS este mai controlabil, mai lent si mai elastic putin decat Xiom Strato. Nu stiu cum sunt fetele Mark V HPS, dar probabil ca sunt apropiate de Mark V clasice lipite cu speedglue. In acest caz, paleta Xiom va fi, in comparatie, mai rapida, lemnul mai rigid, controlul mai mic, distanta de la care se poate juca eficient mai mare, spinul mult mai mare.
In locul tau, eu as pastra lemnul TBS si as pune fetele Xiom direct pe el.
In orice caz, daca iti iei lemnul Xiom si vrei sa dai TBS, da-mi un semn.
Multumesc mult pt raspuns, asa am sa fac.
Buna seara,
Am un lemn Donic Waldner Dotec Hinochi si pe rever joc cu Tenergy 05. Va rog sa-mi faceti o recomandare de la Xiom tot pentru rever. Ma intereseaza pe rever sa agate mult la top-spinuri si flip-uri, bloc eficient in caz ca nu reusesc sa intru in retop-spin, daca se poate si viteza, control, serve cu effect, la nevoie si mingi taiate eficiente. Daca aveti alta idee pentru acest lemn o primesc cu bucurie!
Multumesc!
Iti recomand Xiom Vega Japan 2.0mm. Este Putin mai moale ca Tenergy si iei oferă ceea ce ai nevoie.
Totusi, ceea ce iti dorești de la fata asta tine de antrenament, nu de echipament.
Buna ziua.Am un xiom vga tour si as dori sa-mi recomandati cele mai potrivite fete de la xiom.Acum am xiom omega v pro .Multumesc!!!
Salut!
Nu știu lemnul Vega Tour, am văzut că este OFF+.
Dacă Omega V Pro sunt prea tari, cred că varianta Euro va fi mai potrivită, cu mai mult control. Spinul nu este o problemă, iar viteza va fi suficientă.
Dacă Omega V Pro sunt bune, atunci nu trebuie decât le schimbi când se uzează :).
Între cele două modele ar fi Vega Japan, care sunt extraordinar de bune. Le recomand cu plăcere.
Va multumesc frumos domn-ul Cristi!!
Salut Cristi! Am fete xiom omega v pro si europe puse pe un lemn nitaku bixelox. Te rog, dacă poți sa mi spui despre potrivirea între fete si lemn, iar in caz de slaba compatibilitate, sa mi recomanzi alt lemn/ fete. Sunt un jucător începător- mediu, fac antrenamente de 2 ori pe săptămana/4 ore/ tura
Salut!
Nu am încercat Nittaku Bizelox și nu știu multe nici despre Omega V Pro. Teoretic, pare o combinație bună: fețe tari pe un lemn moale.
Dacă ți se pare că nu ai destul control, încearcă fețe puțin mai moi: Xiom Vega Japan. Asta îți va permite și să înveți să generezi putere.
Multumesc pentru promptitudinea raspunsului !
Iti raman indatorat. Daca treci vreodata prin Maramures, Barsana, m as bucura mult sa bem o horinca de prune.
Cu respect,
Ioan Frinc
Mulțumesc de invitație. Când trec pe acolo dau un mail – probabil în vară.
Salut Cristi!
Am un lemn Tibhar Dynamic 7 Contact primit cadou. Lemnul este All+ cu balsa (76g). Are două straturi roşii care (probabil) asigură efectul de catapultă. Combinaţia cu Xiom Vega Japan ar merge pentru un joc de atac bazat pe lovituri agresive cu topspinul şi pe un joc variat destul de aproape de masă? Mulţumesc!
Salut. Am un lemn Xiom Hayabusa Zxi. Ce fete imi recomandati pentru el. Multumesc.